In indepartatul Orient , a aparut demult,in negura timpurilor o poveste.O poveste despre un covor fermecat care te ducea cit ai clipi unde te ducea gindul.Dar pe tarimurile noastre ,inca din negura timpurilor a aparut o alta poveste , despre un alt covor ,poate frate cu celalalt.Dar acest covor nu te purta in zbor,iti fura gindul si ti-l purta pe tarimuri vrajite.Privindu-l, te puteai vedea fie pe o pajiste inverzita plina de flori ce raspindeau miresme imbatatoare fie in gradina unui taran unde cocosul , calul sau paunul isi duceau veacul in buna pace ,pace a carei mesageri erau plapinzii porumbei. Si tot pe aceeasi pajiste , vrajitul covor te purta uneori printre perechi de tineri ce-n dansul si cantul lor isi spuneau tot pasul lor din suflet,dragostea si ura si speranta si deznadejdea in doina de jale si dor, in ritmul calusului sau al invirtitei.Fie ca era noapte sau zi , vara sau iarna, primavara sau toamna , covorul nostru isi schimba doar culorile dar gindurile ti le purta catre aceleasi si aceleasi lucruri. Dar mai cu seama nu uita sa-ti aduca aminte ca viata este precum un pom , apare din mirabila saminta ce prinde viata in batrinul pamint si calauzita de lumina soarelui se indreapta catre cer purtand drept ofranda lui Dumnezeu sufletul si roadele sale ,parca spunind “sa nu uiti Ioane , sa nu uiti Marie’’,de unde vii ,ce porti cu tine si incotro te indrepti.
Acestea sunt batrinele covoare oltenesti. O fereastra deschisa spre viitor, prin care privesti trecutul. Arhive ale neamului romanesc ce poarta in ele simboluri ,mesaje, transmise de mosii si stramosii nostri..
